Acum doi ani am fost intr-un circuit Anglia-Irlanda-Scotia. A fost excursia pe  care o asteptam de o viata. Dar dintre toate locurile pe care le-am vizitat (Londra, Bath, Cambridge, Dublin), capitala Scotiei m-a impresionat iar daca de maine mi-ar spune cineva ca urmeaza sa ma mut acolo, cred ca m-as duce azi.

        Asta nu inseamna ca a fost usor sa ajungem acolo, nicidecum. A trebuit sa trecem cu ferryboatul din Irlanda iar pentru prima oara in viata mea am aflat ce inseamna cuvantul “tangaj”. Cuvantul tangaj, asociat cu un stomac sensibil inseamna doua ore jumate de trasaturi verzui ale fetei, stat cu ochii inchisi si facand ture grup-afara-toaleta. Dar s-a meritat, iar in seara aceea, pe o ploaie torentiala, am coborat din autocar in Edinburgh.

       A doua zi, ni s-a pus la dispozitie un ghid local cu accent get-beget scotian. Era Sean Connery in persoana, numai ca cel din Numele Trandafirului nu din James Bond. M-am atasat instant de el si din fericire era si el vorbaret asa ca imi mai povestea si anumite lucruri mai pe langa scenariu.

       De fapt, contrar asteptarilor, oamenii din Scotia sunt prietenosi si deschisi (ori asta ori am dat eu peste ceva recolta mai rasarita) iar accentul lor este atat de deosebit incat zambeam de fiecare data cand ii auzeam.

        Orasul nu are cea mai vesela istorie si exista povesti cu fantome la fiecare colt de strada. Intr-o zi cu nori (adica 90% din timpul anului) pare chiar sinistru, dar nu intr-un sens rau, pentru ca mai mult decat orice iti da senzatia de supranatural. Eu una m-am simtit de parca cineva fuzionase universurile Harry Potter si Alice in Tara Minunilor.

       Arhitectura este bogata, cu multe detalii si desi nu sunt expert, mi s-a parut diferita fata de ce vazusem pana atunci in Marea Britanie. Nu era tehnic atat de diferita, dar starea pe care ti-o conferea era alta, iar atunci cand priveai in sus si vedeai numai cladirile, fara oameni, chiar te simteai in alte vremuri. Pe mine m-a distrat grozav faptul ca, atunci cand lasai apoi capul in jos, si mergeai mai departe, te simteai oarecum privit inapoi.

In fiecare seara se organizeaza haunted tours. Practic, te duci, te inscrii, si mergi impreuna cu un grup de curiosi dupa un ghid special care te plimba la lasarea serii prin toate culturile  si ungherele unde au fost fantome si executii, dupa care ai ocazia sa mergi in catacombe unde te asteapta alte povesti si oameni care se ascund prin colturi gata sa te sperii.

Cu chiu cu vai am reusit sa o conving pe sora-mea, sceptica, sa mergem, dar intr-un final am participat la tur impreuna. Ea a iesit din catacombe cu zece ani mai batrana, dar incantata.

Exista si o strada plina ochi de muzee orientate pe o multime de teme de la clasice (istorie, arta, literar) la bizare (iluzii optice, jucarii, intrumente de tortura) iar pe aceasta strada exista si restaurantul care se lauda cu cel mai bun haggis din oras. Practic, din cate citisem pana atunci, eram convinsa ca o sa fie ca un fel de toba romaneasca, dar nu a fost asa. Inca stau seara uneori si ma gandesc la cat de bun a fost, servit cu o garnita de piure de morcovi, piure de pastarnac, aranjat intr-o forma cilindrica si cu o multime de sos plin de mirodenii.

Un singur minus a existat pentru mine, in afara de faptul ca nu erau localuri de fumatori:  vremea. Am mers in excursia respectiva la sfarsitul lunii iulie, in timp ce in Romania erau 37 de grade, in Scotia erau 13 si am avut o singura zi binecuvantata cu 20 de grade. Noi romanii stateam si dardaiam sub geci, iar scotienii erau incredibil de multumiti in mediul lor, purtand malete, tricouri si chiar pantaloni scurti unii.

Nici macar turul de trei ore nu a reusit sa ma incalzeasca, si mama imi zicea ca arat ca o afina de frig ce imi este. Asa ca, la un moment dat, cand eram la plimbare intre castel si catedrala, l-am intrebat pe Bob cum isi dau seama cand e vara.

“Because of those!” si mi-a aratat cu degetul inspre o toneta de inghetata.

Tin minte ca am ras, dar a sunat mai mult a dinti clantanindu-se unii de ceilalti.

Ce mi-a placut cel mai mult la oras? Zau, nu pot sa zic. Mi-a placut tot si mi-a parut rau ca nu am stat decat trei zile. Puburile erau superbe si animate, berea Guiness era ieftina, mi-am cumparat fudge (un fel de caramele cu care Dumnezeu a binecuvantat lumea) in fiecare zi iar baietii erau inalti cat brazii. Practic, Raiul meu.